Mă îmbrac în parfumul pielii tale

și îți sting glasul ca să ne amestecăm.

Mâinile,ah mâinile,

ce-au mângâiat atâtea patimi,

atâtea răni deschise

și mult prea multe gânduri,

Se odihnesc tăcute

în valea palmelor mele.

Îți jur iubito, că eternitatea

eu am oprit-o ca să mă auzi.

Căci trupul îți e prins de pământ...

dar tu ești departe gângurind,

pe plaiuri fantasmagorice,

diavolești,

ce nu-mi dau pace să mi te aflu.

 

Oh noapte,pocal evanghelesc,

Ce sorbi lumina cu-atâta sete și uscare,

Arată-mi-o pe draga mea,cum stând pe coate,

mă-ngână,făcând portrete de-Odiseu.

Arată-mi-o cum nu-i aici,și nici acolo,

ci-i departe,

a mea Medijge ce stă să-ndure,

al meu fior,

și-a mele umbre...a mea Medijge ce-i pierdută,

de veac,de mine și de lume.