Ploaia îți biciuiește trupul ostenit,

Gândind obraznic,răsuflând prin stropi.

Te-ai oprit pentru un moment,

Și-acum o lași să te învăluie...

să te domine...

o lași să îți ude fața arsă de soare...

să îți vindece

fiecare cicatrice a timpului.

Iar lacrimile tale 

sunt una cu ploaia...

 

 

De-acum îți lași pantofii grei

pe marginea drumului,

Și simți că te cuprinde o bucurie

nestăpânită...rece și totuși caldă...

Și nu realizezi când picioarele

au început să sărute pământul.

...e pace pe pământ...război în aer...

...plouă...

...iar lacrimile tale sunt una cu ploaia...