Între pereții reci de sticlă și beton,

Stau visele ascunse captive printre schele.

Și oamenii sunt singuri,și mirosind a rom,

Își șterg cu mâna fruntea ridată dur de grele.

 

Aici copiii-și uită a lor copilărie,

Și-ai lor părinți mai umblă orbecăind prin baruri,

Aud lacrimi căzând la o periferie,

Și oameni ce-și vând timpul în joc murdar de zaruri.

 

Sunt suflete ce-și pierd a lor esență-n viață,

Și-și caută destinul captiv printre ruine,

Sfârșesc prin a se vinde în negocieri de piață,

Și se dizolvă-n timp duzine de destine.

 

Bătrânii plâng pe stradă împovărați de grele,

Părinții cad și ei,c-au susținut cetăți,

Iar tinerii se sting în dans zvâcnit de iele,

Murind sub ochii noștri,loviți de nedreptăți.

 

Mă-ntreb a câta oară aud voci ascuțite,

Oftaturi dureroase purtate-ușor de vânt,

Și vieți abandonate,lacrimi nedespărțite...

Copii desculți prin viață și mâini ce pumni-și strâng.

 

Plecați a voastre frunți ce nu știu ce-i sudoare,

Și-ntindeți mâna dreapta ce n-a știut de jug,

Căci nu-i lucru mai greu și rană care doare,

Ca oamenii uitării și visele pe rug.