Copii de Românie, de plai dumnezeiesc,

Pui mândrii de viteaz,de dac și de roman,

Lăsat-ați casa rece și nu vă mai găsesc,

Decât prin țări aride cu juguri și dușmani.

 

Aici pământu-i rană de-atâtea tălpi străine,

Și Prutul ni în sânge iar valurile-i urlă,

Căci măr străin ne vine în țară cu duzine,

Iar clopotele tac în zid pustiu de turlă.

 

Lăsat-ați pâinea-n vatră s-o mânce toți măgarii,

Să plângeți foame-afară,jelindu-vă pământul,

Lăsat-ați holde,spice,să vină toți tătarii,

Să prade și să-njunghie,știrbindu-ne cuvântul.

 

Ce jale vi în suflet,copii de Românie,

Când stați să sărutați pământ pătat,străin,

În țară e-o bolnavă și veștedă domnie,

Afară roadeți foame și muguri de pelin.

 

Străbunii ne-au lăsat o țară mai rotundă,

Iar noi pierdut-am garda,Moldova,Bucovina,

Naivi cu inimi fragezi,ne pradă,ne inundă,

Lichei cu jeg pe suflet,spurcați,bătu-i-ar vina!

 

Străini de frații noștrii de dincolo de Prut,

Ne plângem vechiul plai,din Nistru până-n Tisa,

Ne-au înjunghiat pământul,ei,chipuri reci de lut,

Și ne-au uscat suflarea...cât rău făcutu-ni-s-a!

 

Să-i ridicăm pe Iancu,pe Mircea,pe Ștefan,

Să ne unească iar rănitul plai de jale,

Pe Țepeș,pe Mihai,tăiș de buzdugan,

Să-i ridicăm la luptă,licheii să jupoaie.

 

Treziți-i din morminte pe bravii noști părinți,

Să lege România,la loc s-o împletească,

Tu,Doamne-nchide poarta,să strângă toți din dinți,

Și-alungă și scaieții să nu o mai știrbească.

 

Adu-ți copii acasă,oh,dulce Românie,

Și ține-i lângă pieptu-ți de holde dulci și țară,

Să vadă iarăși soare,să uite de urgie,

Adu-ți copii acasă, că jalea-i mare afară.