Demult dansam prin ploi,

Lăsam ferestrele deschise,

Iar picioarele nu ne atingeau pământul.

Eram noi,nebunii,

Copii în trupuri îmbătrânite.

Ne îmbătam în fericire,

Și așa,amețiți,ne respiram...ne cream....

 

Demult,gândul pleca departe,

Spre timp înainte,promițător.

Zâmbeam mult,iubeam și mai mult,

Eram doar noi și-un tot îndeajuns.

Ca o sfera perfect sculptată,

De mână divină prin melodie.

 

Toate au fost demult,în trecut,

Dar mi le amintesc ca un ieri și o fotografie.